Marele nostru șlem

Redactor:
Marius Hutu
Marele nostru șlem
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ediția de la Roland Garros pare mai atractivă ca niciodată.
Alexandra Dulgheru este în mare formă și poate da lovitura la
Paris, dar surprizele pot veni și de la Cîrstea, Olaru sau Halep.
Din păcate, Monica Niculescu a ratat aseară intrarea pe tabloul
principal, învinsă de Kurumi Nara (JAP), scor 6-4, 6-7, 8-10.

Ca și în 2009, Marele Șlem al Franței debutează mâine, la start
având și șase reprezentanți, cinci la feminin. Prin prisma
ultimelor rezultate, Alexandra Dulgheru se anunță a fi una din
revelațiile turneului, putând să-și sărbătorească 21 de ani, pe 30
mai, cu o posibilă optime de finală. Cea mai în formă româncă are
culoar cel puțin până în turul 3, când ar urma să o înfrunte pe
Caroline Wozniaki, daneza care nu traversează însă cea mai fastă
perioadă.

Aflată la primul Grand Slam din carieră la senioare, Simona
Halep are la rându-i capacitatea de a da peste cap câteva
pronosticuri, din calcule neputând fi omisă Sorana Cîrstea, care
are de apărat și puncte prețioase după sfertul din 2009. Debutul e
mai greu, cu rusoaica Kuznetsova, o victorie putându-i asigura un
parcurs lung.

Cu un ochi vom privi și spre tabloul masculin, unde îl vom avea
doar pe Hănescu. Tragerea la sorți i-a fost favorabilă, Victor
având traseu bun până în turul 3, fază în care ar putea da de Novak
Djokovic. La start, Hănescu va juca împotriva lui Oscar Hernandez
(Spania).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
INTERZIS total pentru cei cu TELEFOANE mobile. Detaliul de care nimeni nu ține cont
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×